Aseara cand ma ascundeam printre castani mi s-a parut ca aud vesnicia.Si era putred de frumoasa aseara cand ma ascundeam printre castani.Doar eu eram o iluzie iar ea era vesnicia caci altfel n-as fi auzit-o.Sau poate a fost doar o parere de vant ce mi-a strecurat cateva amintiri de neinteles la ureche…
Si-apoi mi-am dat seama ca eu eram vesnicia vantului de-o clipa si ca astfel nu mai traiam dintr-un apus…traiam un apus…Hranindu-ma cu felii de vesnicie mi-am spus ca nu-s cu nimic mai prejos decat nemurirea,lucrul care ne unea fiind singularitatea versului creator.Eu si numai eu ma nascusem pana atunci din regresul unui anotimp,vomitat de idealurile altor arte…
Conceptual raman doar ceea ce n-am reusit sa spun…Ideal raman ceea ce am simtit.Material,raman doar un vis de-o noapte…Insa doar eu stiu c-am intalnit vesnicia aseara cand ma ascundeam printrea artari…