Se întâmplă să nu semăn deloc cu mine,
să fiu doar o trecere a timpului…
Fie mă găsesc ciudată,
fie nu mă găsesc.

M-am visat un personaj într-o carte;
o femeie îmbrăcată în purpuriu,
cu buzele de foc și bucle platinate.
Vorbeam răstit, ca și cum,
lumea toată mi-ar fi fost supusă,
iar bărbatul de lângă mine, era cel care îmi pusese
toata averea la picioare și toată truda lui,
eu mințindu-l cu atâtea și atâtea…,
până și cu înfățișarea mea.

Mă durea cuvântul care, cândva,
îmi fusese aer. Acum se săpase
o prăpastie enormă între mine și el,
nu mai știam nimic unul de altul,
mă înstrăinasem de azurul cerului,
de vântul cald, de nopțile de vară.
Nu acceptam să mi se mai vorbească,
devenisem răutăcioasă, aspră, insondabilă.

Dar numai într-un vis urât,
cu un personaj negativ,
despre care a scris un autor
ce nu va muri niciodată: viața!