Cu trupul dezgolit,
de sensibilitatea urii...
acopăr dorul,
doar cu plânsul meu.
Și pe alocuri...
în jocuri lungi cu umbre,
se întrevăd săgeți de sori,
mereu.
În palida miriște,
unde am prins sorocu'...
mă înveleam cu frunze timpurii.
Căci nu îmi mai găsisem locul,
în care te-așteptam demult să vii.
Am atins cu un sărut timid,
o gâză...
ce a mulțumit prin zborul de apoi,
lăsând decorul,
în ropote de aplauze...
creat de vântul,
ce căzuse dintre nori.
Am acoperit ochii...
cu palmele umbrite,
de foșnetul pădurii...
din care am crescut.
Din falnicul copac..
ce fusei altădată,
m-am transformat...
în sâmbur,
ce lujer am născut.