INSOMNIE

Tot ce se-ntâmplă parcă nu-i de mine,
Atât nesomn îmi circulă prin vene
Și îmi repet mereu că nu e bine
Să scriu la infinit poeme
Cu iz de toamnă udă și pustie,
Cu amăgiri în noaptea fără lună
S-adun cuvinte într-o poezie
Abstractă, nefirească, necomună.

Mai plâng cu-o anumită parte-a minții
Când tâmpla îmi refuză amânarea
Când albul din hârtie-l sparg cu dinții,
Când îmi mănânc răspunsul și-ntrebarea:
De ce nu dorm în fiecare noapte,
De ce nu scriu în fiecare zi,
De ce mă plimb prin mine mai departe
Și somnul nopții nu mi-l pot păzi !

Afară doar un sforăit de stradă,
Iar se zvonește prematur lumină –
Orele sunt mici, pleoapele vor să cadă,
Sunt plin de nesomn și n-am nici o vină.
Tot ce se-ntâmplă parcă nu-i de mine,
Atât nesomn îmi circulă prin vene
Când îmi repet mereu că nu e bine
Să scriu la infinit poeme.