Încerc să nu fiu eu, mă ascund sub pietre
mă gândesc la un nimic total
mă privesc dinafara mea
așa cum ar fi să nu mă simt eu
am nevoie de ceva, nu mă întreba exact de ce
nu știu să-ți răspund
poate am nevoie doar de mine
sau doar de umbra mea.
Nu mai vreau nimic uman
și nimic robotizat
mă urmărește un sunet, singurul
ce nu-l pot imita
Câmpia mă cheamă, mă face să strig
să fiu singură acolo, arhivată, ascunsă,
un ciuline negru pe o mare de verde
Văd totul dar nu percep nimic
Nimic. Nimic. Nimic.
Caut ceva, dar nu ștu ce caut, bizar
mă-ntorc spre apus, spre răsărit
spre tine, spre el, spre voi
și sunteți atât de goi de conținut
sau poate sunt eu cea ce nu simte nimic
dar nu sunt sigură nici de asta
Se aude numele meu, ca un imn
sunt prima și ultima
sunt ziua și noaptea
sunt vie și moartă
dar nu pot să-mi amintesc
cine sunt, de fapt
Sunt doar un călător prin
tot ce ești tu
O să dispar la fel de subit
cum am apărut