Vară secetoasă

Fierbinte a fost vara asta nemuritoare,
pulbere și sete prin pahare.
Verdele chinuit, în cuptorul de zări a pălit.
E o lumină insuportabilă în soare,
Zeii se sufocă în paradis.
Noroc cu pământul ăsta suficient de mare!
Trebuie înadins să ne pierdem în seară,
să așteptăm revărsarea vieții spre toamnă iară.
În verdele frunzelor se sufocă strugurii,
în armura cămășilor mor.
Vara aurie se cerne nemilos din cer.
E-n această căldură atâta mister
că pomii de coajă vor să se dezbrace.
Însăși noaptea de căldura zilei se coace
și fiecare arbore-i o cruce,
avortul coacerii pe ea îl duce.
Râul, înghețat pompier în neființă,
urcându-se pe aripile morții la cer,
a hrănit a nisipului albiei dorință.
Atâta lumină s-a cernut din paradis!
Gelos pe pământ
cerul vrea să-l transforme-n abis.
Zeii și-au mutat salvele de mituri
în alte asfințituri.
Și am rămas în cuptoarele lumii pustii,
înghițiți cu lumină de vii.
Doar spiritele au călătorit mâniate
spre asfințiturile miturilor refugiate.