Necontenite

Milioane de frunze uscate încremenind pe apă,
flota de aur a acestui lac
în cristalul căruia
plânge toamna
prin culorile sale / un basm
din paletele pictorilor olandezi.
Cam multă singurătate
și o mare tristețe.


***


Amiral la patru ani,
mă jucam adeseori în urma ploii
privind drumul frunzelor și gunoaielor
spre gurile de scurgere ale canalelor.
crucișătoare, bărci,
submarine,
fregate, corăbii...

Inventam tot felul de istorii
pentru fiecare dintre ele.
Învingătoare le socoteam
tocmai pe acelea
pe care nu aveam cum să le mai văd
niciodată,
fiind primele care ajungeau la capătul
așa-ziselor călătorii.

***
Acum, vârstnic matelot,
de ploi mai sunt vizitat
uneori,
pe veranda cea verde, pe albastrele punți...
Și simt din nou o poftă nebună
de a-mi relua vechiul și
magicul joc al copilăriei.

Dar astăzi sunt toate aici ...
impunătoare,
tăcute.
Niște statui aruncate în mare
precum o ancoră în timp.

Din dorința-mi și la îndemnul meu,
vor prinde iarăși viață
necontenitele valuri
în albia prăfuită
a destinului neîmplinit.