Ne plângem cărările și rănile sângerând invizibil în noapte...
În gări ca și-aceasta, dureri tăcute, urlă din suflet speranțe
Ce-așteptă viitorul în trenuri șuierând strident nepăsarea.
Călători cu fețe ascunse sub glugi de impotențe mentale
Privesc peste umăr, rânjind amăgitoare dorințe carnale...
Tristeți neștiute inundă lumina și zborul nostru spre Lună.

Lovesc sălbatic perete de sticlă ce țintuiește tembel nemurirea...
În exprimări conștient nerostite, te caut cu brațele-ntinse, bezmetic,
În doruri de tine, în vise avute cu mult înainte de-a mă naște...
Trenul grăbit, sărind pe șinele ude, paralele de-o viață, ne duce departe,
În orizonturi răsărinde, unde șinele străine, deveni-vor consoarte...
Tristeți neștiute inundă lumina și zborul nostru spre Lună.