Imi impletesc singuratatea cu fire de-ntuneric sa-mi tes o plasa de iluzii,
Vreau sa visez inca odata, ce s-a-ntamplat candva, intre noi doi,
Indepartand dintre cuvinte, miresme ofilite, ramase-n vechi concluzii,
Pe care timpul n-a mai vrut, sa le primeasca cu curcubeele-napoi.

E sentimentul trist ca nu mai esti, si-mi ratacesc privirile sub pleoape,
Pe-o scara subreda in suflet ma cobor, sa vad din el cat s-a distrus,
E-o nebunie sa-ti mai jur, ca, te-am rapit uitarii, sa-mi ramai aproape,
Dar am pierdut tandretea-acelor gesturi, in care fara voia lor te-am pus.

Ma-ncurca razele de luna, ce-nopti prea mari din intuneric imi alunga,
Si nu duc pana la sfarsit, tesutul de iluzii prin taceri si visele tarzii,
Din toata viata care mi-a ramas,imi este greu sa cred c-o sa-mi ajunga,
Sa strang atatea fire de-ntuneric, din departarile acestor nostalgii.