Nu tresari, va ninge maine peste toamna,
Si ne vom rataci din nou, ca si-n trecut,
Eu simplu om, tu cea mai scumpa doamna,
Ce iarna mi-ai topit-o-ntr-un sarut.

Deschid fereastra larg sa-mi intre-n casa,
Parfum de toamna violet si dor de tine,
Pasari in zbor mi-au spus ca-mi esti aleasa,
Cat lumea-i o minune, ce nu imi apartine.

Pe pat cearsaful alb si neatins cere-ndurare,
Iar perna-si doarme visele din alte nopti,
Voi merge-n alta iarna, singur la culcare,
Visand la sanii tai, salbatici si necopti.

Imi pun tristetea-n lacrimi, sa n-o ninga,
Sa nu-mi rapeasca vantul, singura avere,
O flacara arde mocnit, fara sa se stinga,
Si toate-mi par tarzii, reci si efemere.

Nu tresari cand te iubesc, singuratate-n doi,
Parfum de toamna violet si vis neimplinit,
Am pus murmur de noapte intre amandoi,
Uitand ca fulg de fulg, din nou s-a ratacit.