Să nu regreți cândva că m-ai pierdut,
Pentru că tot la mine-ai să revii,
Tu ești singurul drum de mine cunoscut,
Când mi-a fost greu în clipele târzii.

Te cânt cu fiecare frunză care moare,
Și las copacu-mpodobit cu stele,
Când te respir și lipsa ta mă doare,
Gându-mi adoarme-n noaptea dintre ele.

Fii suflet bun și dă-mi din rătăcire,
Aruncă-mi pe fereastră, luna în felii,
Cu tine-am ănvățat, să te numesc iubire,
Și-aevea să răpesc un tril de ciocârlii.

Sub frunte gânduri vechi să îmi sădesti,
Să mă frământ, când somnul e ucis,
Să-ți povestesc cum este când iubești,
Și nu poți trece, pragul unui vis.

Învață-mă să-ți fiu dator doar ție,
Și prețul tău să fie viața mea,
Și-asemeni unei umbre, dusă-n veșnicie,
Va străluci-ntr-o stea, ce va cădea.