La malul marii-ti povesteam, de pescarusii care plang,
Cand intre ei si departare, sub aripi valurile-si strang.
Eu obosit de nerabdare, furam corabii de prin larg,
Si fluturam la tarmul marii,iluzii frante la catarg.

De ce ne-am ratacit iubito, de ce-am pus marea intre noi,
Lasand nisipul plin de stele si pleoapele sub triste ploi?
Am naufragiat in noapte si viata, nu ne-a dat un mal,
Unde tinandu-ne de mana, sa punem soarta-n fiecare val.

Tu striga-ma din largul marii, eu sa te-aud in port strain,
Doua iubiri intr-o furtuna, ce le-am crescut intr-un suspin,
Le vreau iubito langa mine, cu fosnetul purtat de valuri,
Ca sa-mpletim intr-o speranta, aceleasi ravasite idealuri.

Sunt vinovat de nostalgie, sunt vinovat ca singur nu pot fi,
Si sper sub stele fara umbre,aceiasi ochi din nou ma vor privi.
Vor lacrima la tarmul marii, dintr-un inalt mereu necunoscut,
Aceste umbre fara nume, pe care noaptea-si pune ultimul sarut.