Mă simt dator să-ți spun ce simt, în fiecare seară,
Și toate-ncep cu tine și toate se sfârșesc plăcut,
Un răsărit de lună, ce altora prin univers le e povară
Eu îl ascund în ochii tăi și ți-l răpesc cu un sărut.

Aștept nerăbdător în toamnă, să vină iarna peste noi,
Să ningă alb și liniștit, peste tristețea unui gând,
Tu să mă-ntrebi dacă e noapte, de ce cad fulgii câte doi,
De ce pe undeva în suflet, se-aud fiorii fremătând.

Pe ziduri umbre în cădere, să rătăcească prin ninsori,
Mă simt dator iubirea mea, să le adun de prin furtuni,
Pentru că-n ele și noi doi, ne-am rătăcit adeseori.,
Când împărțeam această lume, în fericiți și în nebuni.

Nu vreau ca cineva să știe, de ce te vreau așa de mult,
Și lângă tine-n orice iarnă, mă simt atât de fericit,
Când gândul rătăcește-aievea și eu cu sufletul te-ascult,
Cerând la nesfârșit iertare, dacă sunt trist sau am greșit.