Trecutu-și leapădă-amintirile în mine,
Precum o Dochie naivă-al ei cojoc,
Le-nșiră, rând pe rând, și-n scânteieri carmine
M-atrage în vâltoarea unui candid joc.


Mă văd copil în poala caldă-a dimineții,
Sorbind nectarul din povețe părintești;
Cu ochi nevinovat străpung perdeaua ceții,
Cutreierând sfios tărâmuri de povești.


În falduri străvezii se oglindesc părinții
Cu chipuri fantomatice, nesigure;
Pe-aripa gândurilor azi coboară sfinții,
Bătând la ușa sufletelor singure.


Cu mâinile cuminți îmi mângâie neliniști,
Îmi răcoresc un vis abia înmugurit:
În unduirea azurie-a vechii iniști
Să reînviu nădejdile care-au murit.


Trecutele-amintiri mă rod ca niște carii;
Durerile în suflet ca o toacă bat,
Căci drumul către cer mi l-au furat acarii,
Atunci când acele greșit ei au schimbat.


4 martie 2011