Deși am străbătut atâtea clipe singură,
amintirea ta mă ține de mână și mă trage înapoi, în trecut.
Am făcut din prezența ta un laitmotiv al existenței mele.
Acum, absența ce o simt umple întreg universul.
Ceea ce ne lega a devenit un sanctuar al repetatelor noastre înstrăinări
Care, până la urmă, ne-au înfrânt.
Iubirea noastră, precum un buchet de flori uitat într-o vază, s-a ofilit.
Singură, mă plimb prin ceea ce a rămas în urma noastră și încerc să uit.
Însă, sufletul meu mai poartă și acum
mirosul primilor trandafiri ce i-am cules în doi.