poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 841 .



Fiica risipitoare
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [analarisabratu ]

2012-01-29  |     | 



Candela aceasta părea că s-a stins,,
Uitasem că eu am stins-o-ntr-o seară,
Când venit pe patul meu, întins,
Ai stat cu mine s-o lăsăm să piară.

Eu, desigur, uitasem cumva,
În bucuria pierderii de sine,
Că dacă-o stingi, ea nu-ncetează-a exista,
Cum trecând noaptea, veșnic vine mâine.

Apoi am întors privirea spre noi
Cu un abandon pe care eu l-am creat
In care-mi las batistele-n noroi
Când râd, uitând că lacrimile n-au secat.

Și mi-am promis o nouă lumină,
Și mi-am zis: foarte bine, era de așteptat,
Să mă lepăd de scris cum te lepezi de-o vină,
Pân' s-apuc să închei, m-am și lepădat.


și-am uitat, fiindcă uit, uit orice, nesfârșit,
Doar să uit nu mai uit, insă uit , uit chiar tot,
Mi-am zis: Doamne, ce bine că m-am împlinit,
și Doamne, ce bine, ce bine că pot!

Și-am crezut c-a trecut, ca o boală-n delir,
și-am trăit ca și cum n-aș fi eu și n-aș fi,
Ea stătea ghemuită, dar și astăzi mă mir,
C-a putut rezista, că mai poate trăi.

Sigur, lumea cea noua se surpa uneori,
și pilonii ei grei mă priveau. Și căzând-
Îmi spuneam c-am făcut mici, nătânge erori,
Dar că pot s-o repar și s-o-ntorc din pământ.

Plămădeala cădea, construiam alt castel,
și făceam, mai mereu, inventarul in mine,
Să nu fiu cum am fost, să nu fie la fel,
Și-mi spuneam că îmi e, și credeam că mi-e bine.

Nu știu cum de atâtea căderi din tavan,
N-au lovit-o în colțul unde se-ncolăcea-
Împrejuru-i, ea se-acoperea an de an,
Cu durerea ei și cu liniștea mea.

N-a strigat, n-a ieșit și n-a plâns, m-a lăsat,
Să mă joc de-a ceva ce n-am fost și nu sunt,
Și acum m-am întors, așa cum în sat,
Te întorci, parcă revenind din pământ.

Nici acum nu s-a plâns, a văzut și-a-ndurat,
Trăind într-o-nchisoare cu zăbrele de îngeri,
Și-acum știu când pe creștet plângând m-a mângâiat,
Când cădeam lângă ea, hămesită de plângeri.


Și acum când mă-ntorc rușinată la ea,
Mă privește, și e mai matură, mai tare,
Palma sa mai crăpată, și privirea mai grea,
Dar mă vrea ca pe-o fiică risipitoare.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!