Umbrele tale, pe unde niciodată
nu mai treci,
urmele pașilor tăi, încă ude,
încă reci.

Respirația ta, pe unde niciodată
nu mai vii,
lucrurile trecute, pe care deodată,
nu le mai știi

Mâna ta, cu care niciodată
nu mai atingi.
Unde-s nopțile in care alergai
să mă stingi?

Ochii tăi, cu care niciodată
nu mai privești.
Doamne, lumina aia minunată
din ochiii tăi cerești.

Buzele tale, cu care niciodată
nu mai săruti.
Dă-mi un suflet neînfrânt
ca să mă înfrunți.

Sufletul tău, in care niciodată
nu am loc.
Câtă iubire arzândă, frământată
fără noroc.

Lacrimile tale,care doar o dată
au căzut,
sunt izvorul din care lumea toată
a-nceput.