pe un balcon din blocul de vizavi o femeie agață de suflet
salopete albastre și chiloți de toate culorile
zilele săptămânii se întind pe sârmă ca o coajă pe om
un somn niciodată gustat pe de-a întregul

sâmbăta și duminica poartă în izmene privilegiul oaselor
lungi
și
niciunul mai scurt de cinci zile

într-altă zi o văd tivuind săptămânile la mașină

cămășile nopții le coase cu ață subțire
doar mâinile le agață din când în când în batiste

trupul ei mov tânguie tinerețea pe frunte
sânii rotunzi cos omoplații solizi
în albastru
sfârcurile îl înțeapă în tălpi și-l trimit la plimbare

geanta cu scule atârnă în cui
ceasul din perete bate la ușă obraznic și rupe cămașa

e zi de chenzină

soarele mai mușcă o dată din nori și mângâie genunchiul albastru