am fost lăsat să car sticle goale
într-un cărucior născut din geamătul dimineții
locul nu era departe
câteva sute de pași pe lemnul tablei de șah
și asta pentru clepsidra uriașă
care se înălța în centrul orașului

sticlă, vedeam doar sticlă

mama stătea sticloasă pe divanul din sticlă
și fuma viceroy roșu
mai târziu făcea să-i răsară maci din gură
pe urmă nu am mai văzut-o decât în pozele alb-negru
de pe vremea cand zeii îmi urziseră
o mustață de flăcău sub nas

în schimbul sticlelor primeam mărunțiș
o femeie care sfida canoanele fluturilor
incapabilă să zboare și schimonosită la chip
îmi lua sticlele și rămânea țeapănă un timp
ca să asculte zornăitul monedelor
din buzunarele mele
odată m-a mângâiat pe frunte și a râs
timp în care
cumplitul monument se înălța în centrul orașului
monstruoasa clepsidră fără nisip
fixată pe leșuri care-așteptau învierea

povestea asta mi-o spunea tata
de fiecare dată când trebuia să moară