... se sparge negru-ntr-un neon ca flama din sudură,
cu gust ca de greață de ochi usturând de o răceală adiândă prin frunze trezite
și azuru-i o pâclă de mov sidefat în nuanțe scadente spre luciul -în cristale spărgând-
ce-nțeapă-n bărbițe un cor de cocoși ce se cheamă pe rând, enervant repetând
până glas răgușește, iar triluri răzlețe-n șuvoi se revarsă apoi obosite...
când explozia apare în topitură de gel de un galben ce fierbe-n glazură
într-o albă-albăstreală de aer ce-nvăluie case și pomii... și stâlpii și umbre
ce vuiesc tot mai des peste asfaltul de pneuri lipind oameni de sarcini, ce dorm încă o clipă ...
și e caldă o fărâmă de suliță-n dâră ce străbate-nvelișul de sticlă
așezându-se-n luciul de buze, gâdilând fin o geană ce se zbate să scape...
și ești caldă și moale și apare din pleoape o pânză de iris de-agate
... Și alta-i, o castă de zi, alta nouă,... ce de vis ne desparte, spre prozaice sumbre!...
13.10.2011