O pisicuță mică, neagră cu pieptarul alb și cu ghetuțe albe
Se-ncântă pentru prima dată-n viață în gerul așternut manta afară
Și-și scutură din piciorușe, iar boticul alb își afundă să și-l scalde
În puf care-i răcește alb-guleraș... cu papion de mire în blănița bizară.

Și scoate-un mic crâmpei de miorlăit cu mârâit firav, subțire, de uimire,
Se avântând apoi în salturi strâmbe după care pică într-un alunecuș.
Se-oprește să-ți întoarcă un căpuț cu ochii-n cerc de galben, oglindire
Din felinele savanei, urechiușele-și ciuțind din blănița un luciu, toată pluș.

Neri, o strig, hai vino... și căpuț întoarce doar de o clipită, scurt
Își reia periplul, gheruțe-și ascute pe-un prun, griul gard din curte,
Când în salturi mari și Bobiță apare, uriașul câine, cu un os din furt,
Ce-l așează blând pe zăpada caldă invitând colega în scheunaturi scurte...

Oare noi cei mari om învăța o zi de la ființe mult, cu mult mai mărunte?
25.01.2012