Săgeata din dreapta mă avertizează să nu intru în șanțul
Armoniei. Mă atașez ușor de marginea trotuarului
Și intru pe burtă în sânul noii mele familii.
Îi simt apropiați…mă stimează pentru ceea ce sunt…ei.
Iarba e albastră și tunsă doar pe pereții ovali
Unde doar lama de ras ajunge.
Îmi alternez picioarele în gândul meu de a escalada peretele îngâmfat
Plin de coropișnițe intesate de pâine.
Mă las în șanț obosit, și plec mai departe, să aflu unde se ascunde inorogul.
În sinea pașilor mei, locul e clar: vezi pe verso.
Mă urc din nou pe trotuar, dupa scurtul pelerinaj în tărâmul șanțurilor
Strada mă aștepta cu brațele copleșite
Merg împreună cu ea pe sub stâlpii iluminați inestetic
Braț la braț, aducem a Stan și Bran, râdem unul de altul.
La semafor ii fac semn să mă depășească prin stânga, ca tramvaiul.
Bolborosește ceva și mă uită ușor. Aleargă în fața mea oblic pe tot drumul
Fără să îi mai pese de nimic. Rămân mult în urmă dar nu disper…
Cine mă vrea, stă și după mine.
Marchez cu degetul nasul meu roșu, îmi strig doua versuri de Bacovia în gând.
La ultimul stop, degetele mele doresc să împletească șireturile din nordul
Feței. Nu refuz această plăcere nevinovată
Chit că voi pierde din Berea acumulată în prosop.
Sudoarea mă cuprinde încet încet, dar nu mă las.
Aduc un șiret, îl pun oblic si pe celălalt, culeg un baț din stupul copacilor
Formez un cordon inert, aud un zgomot domol ce mă îndeamnă sa îl înnod…
Mâinile sigur se înnoadă, atât știu
Se face ziuă pe strada blocului, eu ajung de unde am plecat
In pit stop mai e o singura mașină…nu e a mea.