agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2479 .



la fel de lucid
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2013-09-30  |     | 



I.

ascund acea parte a singurătății
care-mi vorbește despre cum
te iubește tăcerea mea

cine să se teamă
de liniște,
de distanța care ne separă atât de exact
între cei care adulmecă lumina și toți ceilalți
care se balansează pe streșini

aici s-au prăbușit
toți zeii care nu mai au minuni de înfăptuit,
e un alb precum picioarele morților în timpul priveghiului
și nu există nici o gură care să strige
că plouă direct din pereți,
direct din unghii, din carne,
cu tot sângele meu

și tac!
tac atât cât între noi se ridică un fum
pe care-l poate susține tavanul, direct cu picioarele,
ca și când s-ar uita de sus în jos, precum liliecii,
exact unde noi nu mai încăpem,
exact în această liniște care ne separă

în curând, îmi va crește o barbă
până la marginea zilei,
aici zac și te aștept
cu fiecare boala încă nedescoperită

din irisi te iubește tăcerea mea,
direct cu pleoapele,
ca și când ar căuta să zâmbească
deși, aici, doamne, nimic nu-se-mai-în-fi-ri-pă

cine să se teamă
de liniște,
când fiecare are țipătul lui
pe care încă nu l-a eliberat

zac sprijinit de tavan
cu un picior spre dimineață și cu unul la înserat,
pe ușă va intra amintirea ta
care mă va bate în cuie
de-fi-ni-tiv

II.

atâta melancolie poate cuprinde liniștea ta,
câtă încape într-un marfar deraiat,
într-o zvâcnire a tâmplelor,
toții demonii tăi, teama că te simți părăsit în lungul orașului
care nu te mai încape
și această oră albită de nervi

acea parte a singurătății mele
te iubește cu fiecare perete
unde te-a îngropat, ca și când ai lua un strigăt și l-ai înveli
într-o frunză care abia a murit

teama că te-am pierdut,
memoria care reține numai partea ei de adevăr,
tot iureșul străzii, care te copleșește
și acești pași, mici, tot mai mici, care se pierd
în ceva care nu mai aștepți să descoperi

în fața morții, la fel de lucid,
îți spun că nu există drumuri care să nu aibă locul lor
la marginea scrumierei

aici sunt,
fumegând din toți porii,
un vânt va sufla tot mai sărat
peste oasele mele,
cât să nu putrezească

te iubesc cu toată această tăcere
pe care mi-ai lasat-o sub fiecare pas,
mirat o descopăr,
cândva, într-un alt timp,
o să cred că e doar o amintire pe care memoria nu o mai poate reține

dormi!
din somnul tău, de-a lungul pereților,
se naște o umbră care tot îți face semne
să taci,
taci dracului! iubirea mea te privește de sus în jos,
precum liliecii,
lumina pe care o vezi e doar acea parte a venei secționate
care se ascunde sub piele

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!