la noi se gonesc porumbeii și au toate culorile din lume,
la noi plouă, la noi sunt bărbați și femei și porumbeii se gonesc mai ceva,
la noi stoluri, valuri de porumbei se gonesc și ne-ntrebăm: de ce tac?
de ce aud doar aripi, de ce nu îi auzim deloc de fapt?
de ce crucile astea din piatră sunt doar cruci și nu mâini libere,
mâini pe care să le strângi spunând "bună, străine",
de ce nu au umeri crucile astea pe care să vină porumbeii goniți
și mormintele de ce nu au scrumiere?
la noi se gonesc porumbeii, se cheamă înapoi și porumbeii tac mai ceva ca tăcerea
tată, uite, e unul roșu deasupra, uite,
alt stol mai la dreapta, tată,
stai să-ți scutur țigara, uite, se văd urmele tălpilor noastre pe iarbă,
tată,
la noi se gonesc porumbeii și vreau să vezi că se întorc bumerange,
tată, la voi se gonesc porumbeii sau la voi porumbeii-s din piatră
cum oamenii sunt la noi?
la noi ducem dorul, la noi au plecat porumbeii, la noi piatră și scrum,
dar la noi a gonit cineva porumbeii și plâng,
plâng că nu-i nimeni să-i gonească-napoi,
să-i alunge, la voi numai pietre se-aud, nicio viață și plângi,
plângi că nimeni n-aruncă cu pietre spre lume,
ca lumea s-arunce cu porumbei înapoi.