Pe pleoapele-mi de lut
noaptea își face culcuș
căutând, în zadar,
odihnă.

Ochii mei, orbi deja,
plătesc prețul unei căutări
nocturne
de altă dată.

În zadar am făcut
poteci în minte
în căutarea marii
poezii –

vise cu gondole,
aeroplane legate de păpădii,
nori de plastilină –
zadarnic.

Cerul plutește deasupra-mi
încărcând toamna
cu întunericul lui
de gheață

iar eu – un fluture de cocean,
bat aerul culcându-l
la pământ
și-atât.

În podul ochilor
găleți cu lacrimi se-aruncă
sinucigașe
de stâncile crăpate

totul era întuneric
doar Biblia lumina
și podeaua unde trebuia
să-mi cufund genunii.

Să tac în șoapte – îmi spun –
viclean mă arunc
deschid
ochii...

Pentru prima dată
nu mi-era teamă.
Moartea dăduse
popii ortul.