lia aștepta de luni dimineața
frumoasa-i singurătate
să intre prin ușa de lemn de la etajul doi
dar când lumina își închidea pleopele
în fiecare seară de vineri
n-a dormit niciodată în patul ei
divanul din bucătăria dinspre stradă
o ținea de mâini și-i vorbea despre oameni
dar divanul nu era acasă
și nici ea nu era acasă
și ea nu-i vorbea în italiană
iar el nu-i vorbea în română

lia aștepta ca prin ușa de lemn
să intre negrul care fumează marijuana după colț
și-ar fi vrut s-o pipăie de fiecare dată când o vedea

până când n-a mai iubit liniile drepte și nici măcar segmentele
dar nu! în niciun caz segmentele
și pentru că nu-i plac segmentele
îi e frică de moarte

pe ritmuri de blues
ascultă azi tăcerile dintr-o altă cameră care nu-i vorbește
în română
și ce frumos ar fi ascultă tăcerile dintr-o
cameră în centrul pămăntului
pentru că oriunde n-ar fi ar fi în centrul pământului
iar lia are nevoie de absolut
și-ar vrea să adoarmă
dar pentru că noaptea asta e o dreaptă
o sperie punctul
nu-i mai ajunge aer
i s-au terminat
singurătățile plane