Liane întinse, pârlogind mărăcinoase,
De muri cu volbure ce prind în verzi cătușe
Pas cercetaș de vremi din firi apuse,
Printre strâmbași puiandrii în ramuri des golașe.

Înalte crengi țâfnoase în trunchiuri vechi de pruni
Știuți doar după coaja-n lucii foi, crăpândă,
Din care țepi alungi se-ntrepătrund s-ascundă
Firave frunze-n vârfuri spre cerul cu lăstuni.

Ades, adesea cioate sau cioturi, buturugi,
În putrezire brună cu lucii în caramel,
Sunt mărturii furtunii, sau cozii c-un oțel
Ce în avânt sălbatec nu s-au pliat nici rugii.

Arar, de-o palmă înguste, șerpuiesc rectilinii
Dâre de-un bej deschis printre cremoase gloduri,
Ce duc spre-un gard de crăci legat nuiele-n noduri
Și move zbârcituri sunt rod ascuns luminii...

... Și uitării hominide ce-a strâns claustrofobic
Cu gând hapsân de poame, jurându-le îngrijire;
Puieți crescuți în pomi, coloane de îndârjire...
Cum armie în divizii linșată anaerobic.

Hățisul scrijelește se năpustind grămadă,
Lăsând albicios urme pe piele, roșu-n carne,
Pedepsind pe intrus; agață să-l răstoarne...
Că un suflet e-n peril, se răstignind... livadă!
22.08.2012