Eram în apropiere de cerc și ne situam
între spital și Arcadia abia părăsită.
Greșisem cu ceva?
Mâncasem smoală și începusem să
vorbesc?
Nu, nici vorbă, doar că apele se
tulburaseră fără voia mea și vaporul
meu reînvăța dansuri uitate din
răzbunare.
Puteau ei să mă învețe legile?
Aveau mir și l-am aruncat în pubelă?
Inscripționam nume răsfirate pe ziduri
circulate, pledând asupra
a ceea ce a mai rămas din Protagoras
și sfera lui abia renăscută din cenușă.
Dar se pregătea rugul și urmau să fie
nu cărți sau oameni, ci secole în toată
firea, legate la șireturi și decorate cu
scorțișoară de proastă calitate, totul
fiind ambalat în cutii de produs bun de
înstrăinat la primul colț de stradă.
Haideți, urlați! Haideți, ardeți!
Fumul ăsta ne îneacă pe toți și
ne ridică deasupra valurilor, unde
creierele încinse formulează încă
pretenții,
uitând prostul mers al lumii și
Karma.
Totuși, cândva, undeva, se mai aud
și colinde...