seara în Vamă
greierii mi se plâng
când apusul își depune cenușa
în nisipuri
norii trec neconsolați
spălați prin apa asta sărată
marea asudă
ca o piatră surdă
obosită de atâta timp nesfârșit
fără orizonturi
plină de cicatrici mișcătoare
răsărituri
ce au rău de mare
pescăruși ce fac rotocoale
deasupra poeților nerăbdători
valuri ce se despletesc
de pe trupurile noastre de cărămidă
gândurile mi se dilată înspre soare
și dispar
tăcerile noastre vorbesc
mă trezesc cu mâinile cuprinse
între brațele tale
soarele sapă în nisip
trupul tău fierbinte
marea îți curge pe umeri plete
simt că ești atât de emoționată
inima ta scoică
mărturisește perfect viața
pe această plajă
între două ceruri