nu știu pe care notă întorc cheița unui ritual somnambulic
cobor zilnic în crater
templul meu de cuvinte se umple de flăcări
unele fumegă precum zborul uitat pe tăișul unui crepuscul
când armura lor fragilă îmbracă timpul
și trag cu gloanțe de sânge

rănile sunt pita în care strâng lumina pentru aderența
lumescului la oasele mele

rugăciunea plutește lin între mine și altarul de aer
ca o cădere într-o toamnă prea coaptă
în care pământul se-ngroapă

simfonia destinului explodează în ivărul nopții