Pe munte visuri se rostesc
Fără a da de veste
Că pot să-nsemne nu povară
Ci, doar ce e firesc,
Ea viaţa lină, în trăire
Pe care o avem
Ea viaţa fără de oprire
Ce o sorbim efrem.
Plouă absurd
Chiar poate
Chemând de nicăieri
Ele amurguri, fără toate
Ce strigă-n adierii,
Căci el doar Universul
E plin de voluptate
Pentru-a ne da de nicăieri
Mai mult decât se poate.
Trăim doar clipe ce ne cer
În ploaia vieţii aprigi
Să fim pierduţi doar în mister
Să fim tot ce se poate.
E timpul pentru-o nouă ploaie
Ce va clăti el gândul
E timpul pentru uşa care
Va-mpărăţi el trupul.