Mâinile ei se amprentau
cu polen galben pe
buricele tuturor degetelor

Din iscusitele răsuciri
ea izbutea să-mpletească
frunzulițe uneori cu flori
din firele mai groase,
din firele tot mai subțiri
bifurcate către capete,
chiar și vârfurile
de sălcii pitice

Ieșea impecabil
un cerc măiestrit
din tinere sălcii —
cea mai frumoasă dintre
stâlpările lumii

N-au ținuturile levantine
nici astăzi tulpini mai potrivite
coronițelor stâlpări
decât avea mama mea
pentru împletirea de-ofrande
blândului Învățător și propovăduitor,
Fiului venit să moară de bunăvoie
pe-o Golgotă a patimilor omenirii

Mâinile tale-n prezent, mamă,
stau din suflet sângerii să-ți răsară
ca lujerii stacojii ai trandafirilor
ieșind viguroși din pământ,
gata să prindă
din clătinări
cu primii spini din viitoare tulpini,
cu boboci albi, oranj, roșii
vârfurile sălilor
pline de sălcii cu flăcări,
să faci și dincolo
cununi, coronițe, stâlpări
și pentru vecinii tăi
din morminte,
luminânde pentru iad, rai, buni, răi,
sperând numai în căile ascendente
de tranzit,
în emigrarea plantelor umane stinse
către Cerurile cât mai plebee