o fâșie de lumină prin crengi,
un cărăbuș verde așezat pe o floare
și eu, în iarbă, printre toate aceste minuni
visez un câmp dogorit, cu maci ce își pierd petalele arse, dormind.

visez o vacanță a gândurilor,
să fiu doar piele și soare, înfiorat-așteptând,
cu linia orizontului topită-n căldarea unui amurg,
cu linia vieții desprinsă din palme,
prelungită peste acest câmp dogorit,
peste acest mac ce-și culcă roșul în marginea lumii,
peste acest cărăbuș
și peste glezne și umeri, obraji și tâmple

și peste
inima mea albă, iubind.