poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 199 .



bottomless in the bed
poezie [ Underground ]
4 august 2023, în plin P.I.F. Colecţia: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2023-08-04  |     | 



Cică revistele de comicsuri "Rahan" și
"Pif și Hercule" erau comuniste,
toți bărbații de astăzi am crescut
citindu-le în pauze la școală pe-ascuns,
ne-am înroșit radical mușchii,
mințile, viețile, ne-am făcut mici comuniști
c-o marfă din Occident, citită cu spor
în Est, în tot blocul U.R.S.S.

În seara aceasta am fost și la T.I.F.,
a reînceput T.I.F., a căzut un bărbat rotund
de peste-un chintal, a rupt scaunul,
patru l-am ajutat să se ridice, râdea Pif,
am văzut scurt-metrajul dramă,
c-o fiică cu studii pe-afară
întoarsă la mamă, pe litoral,
după ce-i murise în Austria tatăl Hercule
ce-o crescuse după divorț
în afara vacanțelor de vară — era
convenit ca mama să stea cu fiica,
măcar atât mai avea dreptul, soțul o
înșelase constant,
poate de când o știa,
mama așteaptă iubirea întreagă,
fiica vrea mult "explicație",
își spun în sfârșit totul, idolatrizarea
tatălui nu mai încape în sufletul fiicei,
se împacă abia în ultima scenă, cap în cap
pe scaune, sărmanele, plâng, fiica ține
la Mama, începe să nu-l înțeleagă pe tatăl
farsor, un Hercule nesimțit

N-am mai stat și la filmul lui
Nae Caranfil "E periculoso sporgersi",
ne atacau țânțarii după o ploaie rapidă
de august,
filmul altora le-o plăcea,
vizionare plăcută, cu sânge subt, mie nu,
mi-e greață și de mutra lui Vizante, castor,
de lipsa iubirii ce-ar fi domnit
în anii lui '80 prin RSR monolit de prostie
(mare porcărie, slovacilor și francezilor
la Bratislava, Montpellier le-a plăcut)

Ajunși tot grupul acasă, tuspatru,
nu mai știam ce să deschidem, uși, geamuri
să ne mai răcorim noaptea, glumeam,
cele trei surori au rămas încă împreună
până mâine, poimâine, zile de T.I.F.

Rămași singuri în dormitorul
fost al socrilor,
eu cu Iubita_Una
inventăm o metodă hard,
de răcorire trupească în doi —
bottomless in the bed,
plănuim și-un nou film
actual nocturn mai tare
decât cel al lui Nae Caranfil din 1993,
turnăm primele scene bineînțeles...
doar în vis, toți românii goi
de la burice în jos, perechi-perechi
ar fi o soluție să ne redeșteptăm

Dimineață, Petruț, fi-miu de nouă ani
îi spune vărului său Matei de șapte
"Stai să fac o poză cu curul tău"
aud, revin de pe balcon,
întrerup puțin textul ăsta,
chiar i-a făcut poză,
cu aparatul foto performant, din Polonia —
noua generație de cineaști
nu glumește,
ea e generația Căpitanului Chiloți
sau a Soldatului Cazac fără Chiloți
ce se luptă în stepă
și-n călduri
într-o dramă tâmpită regizată prea prost,
ca doi câini masculi Akita vecini,
dușmani ce-au rupt gardul despărțitor
singuri pe-acasă

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!