Ați privit vreodată aceste lebede ale pământului
Girafele…
Plutesc deasupra întinderilor-doar gîturile lungi
Se văd deasupra culorilor cenușii si deasupra lor
Culorile verzi si apoi galbene roșii-mantaua
Ce acoperă goliciunea planetei…
Par niste iole-doar catargul lung, înalt și alb
Zgîrîie vata norilor
E atâta puritate neatinsă ce plutește
Deasupra noastră, a mea și a ta...
Înainteaza nestingherite căci nimic mai greu
Doar aerul încearcă, parca, să le mai țină, neintimidat,
Pe loc,
Să ne umplem noi măcar o clipă mai mult
De veșnicia lor…
Ah...și uneori se înfurie,..desi sînt toate
Copii exacte ale aceluiași tipar, fiecare din ele
Se cred una” mai” decît cealaltă...caci ignorante
Ele nu știu că perfecțiunea poartă numele lor..
Da și girafele se iau la trîntă...ce naivitate
Au turniruri...galopează una către alta intr-o
Alunecare-fără să atingă pămîntul
Își lasă gîturile spre înainte-precum niște sulițe
Și le încolocesc cu atîta putere-o puritate încolocită
Cu altă puritate...si rămîn așa...statuie a iubirii…