Dau scroll pe social media,
trec prin albumele noastre,
în fotografii nu mai avem ochii roşii de teamă,
nu mai avem nesiguranţa primelor luni de dragoste.

Pentru că ai lăsat tot ce cunoșteai şi ai venit la mine,
ai fost iubitul erou,
a trecut un deceniu de atunci
și ai lăsat atât de multe urme,
ca un copil lăsat singur
într-o cameră cu pereți albi și multe creioane colorate.

Micul meu samurai,
suntem într-o țară străină
și pe ai noștri toți
i-am îngrămădit pe un ecran,
îi sunăm mereu cu teama
de a-i nu găsi tot mai bătrâni, tot mai bolnavi.

În urma noastră,
în oglinda retrovizoare,
apusuri scufundate în praf și fumul de la țeava de eșapament
dansând
flamenco în aerul sufocant al verii aproape trecute,
pe pielea noastră petele soarelui, tatuaje în forme ciudate
acolo unde SPF-ul n-a fost de ajuns,
în urechile mele scoici
răsunând marea.

Sunt pregătită să iert
tot ce nu mi-ai greșit încă,
sunt pregătită pentru tot ce ne aruncă viața,
tu ești ursulețul de pluș pe care nu l-am avut niciodată,
te strâng în brațe cu toată iubirea mea infantilă,
lasă lacrimile mele de fericire
să îți pătrundă în piele,
să devii efervescent, să te pot
identifica mereu, cu ochii închiși, din depresie, din anxietate,
din egoism și toate cele ce au să vină.