nu mânca niciodată carne de porc
ura să își șteargă grăsimea cursă pe barbă
și mirosul de usturoi -carnea de porc o asocia usturoiului-
așa că decapită două rațe între două vârste
tăie o ceapă cuburi și lăcrimă peste măcrișul sub care
se ascunse sosul de soia stropit cu amărăciune.
nu se înserase dar nodul din gât stătea să se prăpădească
și nimeni nu îl lovea duios peste spate
să poate scuipa durerea
iar ceea ce auzea doar părea a fi glas
timpanele îi erau setate spre interior
spre suflul sistolic al inimii frânte.
gustă pașii apropiindu-se
i se păreau prea sărați și nefăcuți bine
pluteau printr-un baiț asemănător gemului albastru
de primăvară
mirosul parcă era proaspăt
și guițatul fripturii de săptămâna trecută
când ea îi mângâia coapsele și-l alinta
”purcelul meu drăgălaș” i se topeau toate într-o cunoaștere
a deșertăciunii.
iată am devenit înțelept deslușesc întunericul și zgomotele
sunt înțelesuri
și rațele bătrâne cufundate în sine așteaptă o gură
de om mâncătoare de capete.