Motto: Ceea ce spun eu aici este simțit de toată lumea,
deci nebăgat în seamă.

Ridicându-mă de la masa plină cu bunătăți
la care restul înfulecă, iubește și cântă
mă retrag într-un colț zugrăvit cu întuneric
(să-i zicem bucătărie) să îmi fumez amintirile.

Cine se apropie de mine nu mă poate minți,
știu de fapt că se apropie de frigider să își ia
d-ale stomacului. Inima mea îi luminează alegerile
când deschide ușa.

Aceste fiind indicațiile scenice,
în gălăgia de dincolo, în tangajul depărtării de copilărie,
în aversele torențiale ce cad din fumul țigărilor mele
cum să nu îmi placă mai mult ceea ce mi s-ar fi putut
întâmpla la un moment dat?
Cum să nu visez cu ochii deschiși ori de câte ori
viața îmi coase pleoapele?

Oasele curat lucioase în care se reflectă doar sinele,
ca la dinozauri,
nu vor spune nimic arheologului când le va descoperi.
Nu-mi vor trăda momentele când stăteam ca o sperietoare
în intersecțiile unei alegeri, căreia poetic ar fi drăgu să îi spun:
inimă.