Când cerul spre-adâncire-albastru poartă
Văzduhul nerănit de ploaie cântă
Cu apele de zbor pe cale sfântă,
În noapte steaua-n frunţi ne scrie soartă.

Şi taine cugetarea o-nfierbântă
Dar e doar ciob uman de oală spartă
Ţi-ating ca-n vis a trupului tău hartă
Şi-amorul nostru-i dor pe jale frântă.

Te venerez în slava ta senină
De lăcrimare n-ai obrazul ud
Şi-n piept de păsări aer ai, divină.

Tăcerea-ţi de femeie o aud
Precum ascult lăuntrica lumină
Interior ţi-e adevărul nud.