noaptea ies pe stradă la femeile uşoare
le aduc pe Dumnezeu să-l sărute pe buze
apoi îmi înfig întrebarea în umbre sub zid
zidurile s-au îmbolnăvit de enigmă
undeva în lume armele nu cunosc somnul
tâlhăresc de viaţă oameni
nu veau să mă gândesc
îmi astup ochii şi urechile
şi gurii îi dau ţipăt de şoaptă
teroarea o învelesc bine să scape de frig
mă întorc în odaia gravidă cu tine
îmi dau foc la rămăşiţa de teamă
brâul meu cade într-al tău
toarcem firul Ariadnei spre prunc
într-o viaţă anterioară am fost gândaci
şi ne lingeam reciproc picioruşele
azi suntem oameni şi-ţi ling tălpile până se fac aripi
în viaţa următoare vom fi păsări
şi mult se va bucura Dumnezeu de zborul nostru până la el
ne va pune la masă, va tăia vita cea mai grasă
pliscurile noastre preistorice vor molfăi în dinţi carnea
teluric, suntem rărăcitori de Dumnezeu
în noaptea asta te voi duce pe stradă şi voi fi peşte

în rest toate vor avea
un miros de putrezit în cuvinte