aproape siamezi
polare deveniseră nopțile
zăcând în cearceafuri ude
primăveri nedeslușite
păreau să nu mai înceapă
părea să nu mai fiu
părea să nu mai vii
în încordare
trupurile părăsiseră spiritul
în vis de moluscă nedeslușit
o frumusețe mereu alta
culori vii opace și grele ca de bazalt
desprinse din locvacitatea aezilor
înfrigurata îmbrățișare a mugurilor
am căutat să știu cum mă pot stinge
când nu te mai poți stinge
și de ce ai vrea să te stingi
nedeslușită memoria devine ocultă
înghițită de animalul fioros
nedomesticit și fără pudoare
atârnat în tablouri gonind prin sedii părăsite
lumi metamorfozându-se până la sărut
relieful cărui destin te ține teafăr
și te cheamă aproape angelic
pregătit de moarte și de viață așijderea
hybrisul cărei zeițe
te trimite să mă sfâșii
dorul cărei lumi
te face să-mi bei sufletul
și să nu mor