Nu!
Nu poţi plimba sentimentele desculţe
prin piaţa publicã sau prin noroi!
Nici nu le poţi lãsa sã orbecãie
prin luminã, legate la ochi!
Oricum ar fi, ele se lovesc fie de obiecte,
fie de aurore boreale
şi sângereazã!

Dacã priveşti cu atenţie urmele lãsate pe caldarâm,
nu vezi decât sentimente
strivite, amestecate.
E o degringoladã de sentimente:
iubirea pãşeşte alãturi de urã,
bucuria e amestecatã cu tristeţea.
Fericirea plânge, durerea râde în hohote.
Unele sentimente şi-au greşit locul,
aşa cã, în loc de fructe,
în copaci cresc tristeţi, nelinişti,
pe cer sunt eclipse de iubire.

S-au risipit atâtea şi-atâtea sentimente,
desculţe, oarbe, despletite!
Şi nu mai e nimic de pus în loc.
A rãmas inima lumii deşartã,
cutie a Pandorei
din care şi speranţa a zburat.

Şi totuşi nu mai e nimic?...
Presimt cum din afundul sufletului meu
se zbat sã creascã nuferi de speranţã.
Cuvintele îmi stau în aşteptare,
sã-nnobileze şi sã redea luminii
speranţa nou-nãscutã,
purã.