O, tu, stapan pocit al lumii negre,
Ce ca un inger venit-ai sa ma minti,
De ce nu te scufunzi iar singur in tenebre?
Nu ma duce pe veci la ai tai negrii sfinti!

Ma-nchizi in turnul cel de huma,
Aflat in norii negrii, vii,
Si iti aduni in suflet ura,
Sa ma hranesti cu ea, sa ma detii.

Inconjurata sunt in templul tau de gheata
De forme slute, demoni, pietre vii,
De ingeri negrii, suflete din Iad furate,
Ce fostau poate intaile tale iubiri.

Statui de zeitati fara de nume
Sustin palatul tau launtic,
Si mugete de fiare bolnave si nebune
Produc ecou pe coridoarele obscure.

Degeaba strig si-alerg spre o salvare,
Gheare, coarne, colti ma tin pe loc
Si totusi, mai sper spre o scapare:
De sufletul meu , tu, sa te-atingi nu poti!

Ma urmaresti in nebunia
De fiare verzi si zei pociti,
Iti simt rasuflul si furia
Ca n-ai sa poti vreodata sa ma prinzi!