Exod îndărăt


Iată că ne opriserăm
(morți și vii)
în dreptul depozitelor
din afara orașului.
Erau pe acolo lungi căi ferate
lucioase ca niște anghile
trase în fuioare:
coborau
de pe la constelația Lebăda,
așa se zicea.
Veneau, deci, trenuri
convoaie astrale
veneau ploile trase cu sfori și cu lese,
aduceau pe spinarea anghilelor
saci plini cu ninsori
cu musoni și cu ploi.

Pe toate le depozitau
la auschwitzul orașelor astructurale

“De aci vin scrâșnetele,” umbla un zvon printre noi.
“De aci!” spuneau unii răspicat.
Căutam schele de fier,
macarale, uriașe motoare scârțâitoare.
Dar, iată:
printre șine, anghilele tăvălite
de garnituri și vagoane
slobozeau respirații fără apă,
horcăiau, huruiau, duduiau,
din cărnurile metalice,
din oasele stâncoase
ce țineau garnituri în spinare.

De aci, de aci vin scrâșnetele!
dar nu erau decât anghilele – șuierau
sub un convoi nou-nouț
traversele zornăiau,
bocăneau
clong-de-noapte-clong-de-noapte
convoiul era numai metal și metal
doldora de ploi și ninsori.

Ohoho – și ce mai ploaie
venea pe șine, târâtă în tren!
în fiecare vagon, în fiecare compartiment
în fiecare conductor,
în pereți și-n bilete,
în osii și în biele
în sirenă și-n mecanici.
Ziceai că sosesc elefanți de apă,
șerpi, ceruri, copaci lichefiați,
tsunami și valuri mareice – venea, oh, venea
muma ploilor,
venea să revigoreze odată
anghilele alea muribunde.
Apă să dea,
în auschwitzul orașelor astructurale.

Dar noi
(morți și vii)
opriții în triaj,
așteptând ziua noaptea,
iscodind clipa noastră,
ce ne păsa de
muma mumelor tuturor ploilor?
Ce știam noi de vijeliile aduse-n vagoane?
Ce mai contau uragane, musoni și potopuri,
îndesate pe roți?

Noi pândeam oasele căii ferate:
fiericele anghile, lucioasele,
alea care scrâșneau-tânguiau,
alea care vărsau ape și ninsori
când se descărcau garniturile.
Alea care ne rânjeau în față
cât timp așteptam pe peroane.
“Acu’, hai și voi! Că pe voi vă așteaptă
acolo, unde naște ninsoarea,
unde izvorăște musonul,
unde plămădesc vijelii.
Acolo e auschwitzul vostru nescris.”