Pe foaia velina-a vietii
Sub razele obscure ale diminetii
Penelul timpului incepe ca sa scrie
Viata-mi trista ca o poezie
E ora sase si cuvintele incep sa curga
Prea stresat uit sa imi fac
La margine de pat
Umila si anevoioasa ruga
E sapte fara aceleasi 10 minute
Mananc in liniste
Dar in alta privesliste
Gandu-mi incepe sa se-afunde
Se face sapte trecute fix de mult
Imi pun geanta pe umar si parintii imi salut
Si ies din blocul de care sunt satul de mult prea multa
vreme
Si imi indes pe cap un fes de stres
Si sunt vazut invers
De mult prea multa lume
Dar stii ceva putin ma doare
Mai jos sau sus de ale mele membre inferioare
Caci spre deosebire de a lor jalnica stare
In capul meu mereu e-o noua intrebare
Imi pun o casca in ureche
Si intru in tramvaiul ce incepe sa se umple
Si meditand mai mult stand stramb
Ritmul si rima se dezmortesc din tample-n gand
Ma intrerup din statie-n statie
Oamenii ce coboara dar eu raman in a mea meditatie
Din ce in ce tot mai nervos
Sangele-mi pompeaza-n vene mai acru si pe dos
Poate ca am imbatranit ca un tampit prea repede
Sau poate am lipsit la lectia-mbratisarii calde
Ma simt din ce in ce mai pamantiu si rece
Mi-au inghetat mainile amandoua dar poate imi va trece
Si ma petrece pe covorul nesfarsit de ura ca o taratura
O intrebare de ce sau mai degrab de unde-aceasta stersatura
Caci pe hartia ce mi-o scrie Dumnezeu si viata
Cred ca s-au inteles si-au sters din dreptul meu speranta
Si-mi vine ca sa plang, dar tris nici asta nu pot face
Caci din metrou cobor si-o batranica nu-mi da pace
Vrea sa ajunga pe undeva in piata mare din Obor
Si n-am ce-i face pana la peronul respectiv o s-o cobor
Si-mi place caci zice:"Maica de nu erai tu era sa mor
Ma uit la ea si ii zambesc
Ii sarut mana si sper scoala grabit pe loc pornesc
Intr-un final ajung in curtea scolii si rad in loc sa plang
Un ras prea stins si prea invins
Si dau cu totii mana rand pe rand...dar pana cand?
Si intru prima ora am romana
Tema-i facuta pe jumate deci nu am nici o vana
Si lantul deznadejdii imi lasa respiratia rasuflata
Caci vad cum intra-n usa un chip angelic ca de fata
E ea dar nici de aici de pe papirus ori de-as avea cel mai
faimos discurs
Nu pot sa o descriu,zici ca vorbesc engleza ca un rus
Si sufar in privirea ei cea sincera care nu stie
Ca orice gest al ei imi sectionaza inima fasie cu fasie
Se-aseaza-n banca-o urmaresc prin felul ei de-a fii firesc
Dar nu pot sa m-abtin caci dominoul sufletesc se strica si
inebunesc
Si iarasi tac si ma prefac
Ca un lup singur imbracat in frac
Ce comparatie de notat
Dar nu o scriu caci am uitat
Si trece ora dupa ora si-nvatatura dupa-nvatatura
Dar eu tot trist si pesimist raman cu-acelasi gust in gura
Si ziua nu s-a terminat insa din alta durere
Pun punct aici si chiar acum imi iau, La reverede