Un copil avea sub tricou un bec fierbinte
în jurul căruia roiau gâze de noapte
- Ai văzut? s-au uitat la mine ochii rotunzi
colbuiți ca niște pantofi în care umblase prea mult
Se punea în genunchi să-mi arate
și se-albea pământul de-argintul aripilor prinse cu trudă la loc
pe spatele brazdelor
tresăreau de usturime și câmpurile de cactuși
c-un fel de fâlfâit
El trecea de la unii la alții bătătorind ușor la umeri
eu treceam fără nicio treabă, cu sprâncenele ridicate
sprijinind aerul verde cu pipa

Mirosea a gențiane într-o margine desprinsă a unei cărni de femeie
din care ieșea un cuvânt transparent-unduios
și-atunci am gândit, înclinându-mi ușor spinarea albastră cu tot cu
pasărea răzleață de pe ea
bătrâne, ai putea trăi liniștit într-un cuvânt de plecare
ca-ntr-un marsupiu mobilat sumar, eventual
numai c-o floare la fereastră

și-am despărțit clipele cu muchia palmei, din cea mai trupeșă
am scos un fir de mătase, i-am facut copilului un păianjen bun
de adus liniștea pe la colțuri

*
se ridică ușor fumul
E alb de oase cerul de noapte
precum cuibul de vulturi