în fiecare text bun există un apendice straniu
un ganglion plin cu plasmă joacă sub litere și le sterilizază
o ureche aude frisonul și voluptatea materiei
când se sustrage definiției și plonjează în gol
dar în realitate este vorba despre un regizor de matematică
a întrupării o carte a mimului absolut

amuțind în fiecare text bun văd un ghem
de fire înfășurate în jurul unei pulsații
și acolo e moartea cu brațele alea expresiv zvâcnind
brațele mă strâng mă mângâie mă pipăie
mă frământă mă aruncă în zid
mă strivesc mă umilesc mă storc cu ghearele roz
mă izbesc de pământ mă înșfacă și mă aruncă în sus
mă prind și mă sufocă apoi mă alintă tandru
îmi modifică ritmul cardiac în accelerație ciclotronică
îmi scot cu ghearele vinete miezul din carapace și îl sorb
ca pe un ochi atoatevăzător ei bine
chestia asta oribilă care mă pregătește pentru viață
pentru respirație pentru orgasm pentru tactilul înec în beatitudine
chestia asta sinistră care nu se termină niciodată
ca o amenințare ca o angoasă ca o anxietate ca o febră
intergalactică aducătoate de nove spiritualizate
chestia asta pulsatilă ca o galaxie ce migrează din celulă
în celulă prin homunculul meu hiperplazic
moartea asta înduioșătoare precum un dumnezeu vagabond
care mă vizitează la clinica de poietică futuristă
ghemul ăsta de cabluri de fericiri de izvoare răcoritoare
pulsând sincopat de-a lungul firului fierbinte al vieții mele
e ghemul de plăcere în a degusta descreșterea picătură cu picătură
plăcerea de a dărui noapte și umbrire cuvintelor
moartea ca meșteșug străvechi țesătoare de dantelă
datul în bobi în sori în inelele copacului în zmee în curcubee
în tremurici în limbrici în viermi roditori în fluturi de o zi
în gândaci cu piciorușe de tigru în semințe de cactus
datul în scrânciob în lift în capsula macului plină de uitare
și vis plină de abstrageri de la realitate plină de abținerea de la viață
moartea ca antrepriză a fagurilor cu camere de închiriat
pentru conversații bizare pentru interogatorii
cine este cine de ce cu ce scop până unde de când încotro
cui de cine până când al cui câte pe cine cum
aș putea face să fiu ceea ce sunt de fapt dar fără a pierde energie
sau măcar scriind un text bun cum acel ghem de sensuri
pe care le parcurg numai în clipa despărțirii prea repede
succedându-se cu o logică nouă într-o altă pozitivitate
pe care o preia din mers noua mea identitate o matrice care mă lasă
în urmă pustiită cum după năpârlire lupoaica își lasă bătrâna
mamă cochilie de var să se risipească deasupra pământului ca un praf
moartea fardată ireproșabil cu pudră de orez și vanilie
cu mustăți de fistic și gene false din muguri de stuf
așa începe să rumineze în mine poezia dormandă
a lucrurilor simple și greu de apărat
precum trezirea mea dimineața în pleoapa albă
ridicarea mâinii din albul petalelor de nufăr pe care dorm
tremurul fin al degetului încercuit de inelul cu diamant alb
ridicarea piciorului din spuma albă a apei
ridicarea sânilor din mătasea albă a rochiei
ridicarea părului alb deasupra liniei cefei
ridicarea visului alb deasupra norilor deasupra cerului
deasupra liniștii unui univers din care trebuie să plec
fără să las nicio vibrație vătămătoare niciun mit