Ce timpuri, ce mai vreme!

Nimeni, pe nimeni nu ascultă,
Și mai puțin azi se cuvântă,
În rest doar urlete maimuțărești,
Pe adevăratul om mai rar găsești.
Ce timpuri, ce mai vreme!
Să tot ai de ce te teme,
Câini la colțuri, câini în lanț,
Om pe stradă, om în șanț,
Și o mare nepăsare!
Lăsând omul în uitare.
Singur ca un cuc hoinar,
Omul nostru milenar,
Nu mai are infățișare,
Multe urme de întristare,
Câte-un rânjet chinuit,
Chipul e și el sluțit.
Om al timpurilor noi,
Trăiești tot în tărăboi.
Mai bună era comuna,
Și mai clară era luna.
Primitivă cum era,
Tot mereu ea prospera.
Omul astazi doar visează,
Mintea nu mai are trează.
Rătăcit, hoinar pribeag,
Pe pământ el fiind iobag,
Într-o libertate mare,
Omu’ n-are azi chemare.
Face totul la comandă,
Singur sau în câte-o bandă.
Om al timpurilor noastre!
Milenare sunteți astre!
Dar schimbate aproape toate,
Des ați fost voi cercetate.
Omul coada și-a băgat,
Crezându-se luminat.