mă miram
să fi depășit demarcajul
dintre realitate
și duhoarea dulceagă
de pește și latex
de pe străzile din Amsterdam
mai știi
ai dormit în hotel ai zăcut
mai precis
în timp ce eu te mai socoteam
printre vii
mi-ai promis
o rochie albă, cu dantelă de la Paris
ahhh! câte n-ai promis
între durerea de-a te chema
fostule
și amărăciunea de-a te compătimi
prostule

e un timp
de care-mi amintesc
cu tandrețe
e o mare... mare tristețe

așa precum o toamnă se trece
fără fructe... doar cu boabe de brumă
păsările n-au putere să plece
și cad răpuse de ciumă
așa cum transcriu mai departe
toamna nădejdilor moarte
toamna nădejdilor moarte