Ca într-un tablou de Vermeer
profilul îmi strălucește în vitrina unui magazin cu faianță de Delft
cu lumina soarelui venind din stânga
precum în ferestrele cu vitralii din “Drămuitoarea de perle”.
Pășesc pe dalele Pieței Mari,
zâmbesc aici, unde tinere albe cu rochii înspumate
au zâmbit din ochi pictorilor
atâta vreme, atâta vreme...


cerul respiră același aer, cărămida roșie primește soarele la fel
aceeași nuferi pe canale
aceeași apă verzuie pe Oude Delft, sub podurile arcuite,
aceleași poduri – dar alți pași -
Biserica Nouă își bate leneș și cântat ceasul
- muzică parfumată cu iz medieval
ce inundă străduțele înguste în valuri amețitoare –
la fel
de atâta vreme, de atâta vreme...


aud parcă foșnetul rochiilor, clinchetul perlelor,
simt parfumuri de mosc răspândite din hermeline, voaluri și funde
bărbați cu pelerine negre se îndepărtează grăbiți
- cataramele de la pantofi le strălucesc în soarele de dimineață -
intră în casele cu interioare pe care le văd prin cadrul ușii
- dale colorate, ceainice de aramă, cești albastre,
slujnice cu bonete trudind, copii numărând pietricele –
ca într-un tablou de Vermeer
vechi
de-atâta vreme, de-atâta vreme...